Ce presupune recoltarea de celule stem?

  • Autor:
Dr. Ghiță Andreea

Dr. Ghiță Andreea

Medic Specialist legist, expert certificat. 0733 020 775 / medlegist@gmail.com
Celulele stem adulte se pot recolta din măduva osoasă și din sângele periferic, în timp ce celulele stem ombilicale pot fi recoltate din cordonul ombilical imediat după naștere și clamparea cordonului.

Sumar:

  1. Ce sunt celulele stem și unde se găsesc în organismul uman?
  2. Ce presupune recoltarea de celule stem?
  3. Recoltarea de celule stem din măduva osoasă
  4. Recoltarea celulelor stem din sângele periferic
  5. Recoltarea celulelor stem din cordonul ombilical
  6. Ce implică recoltarea celulelor stem din sângele periferic pentru un transplant autolog?
  7. Este dureroasă procedura de recoltare a celulelor stem?
  8. Ce se întâmplă după recoltarea celulelor stem?
  9. Resurse despre „Ce presupune recoltarea de celule stem?”

Celulele stem joacă un rol important pentru starea de sănătate a organismului, întrucât se divid și se diferențiază cu ușurință și înlocuiesc celulele moarte sau bolnave ori de câte ori organismul are nevoie. Oamenii de știință consideră că celulele stem dețin caracteristici remarcabile și pot fi utilizate pentru tratamente potențiale pentru o serie de boli, printre care afecțiunile cardiace și diabetul.

Ce sunt celulele stem și unde se găsesc în organismul uman?

Celulele stem reprezintă un tip de celulă care fie poate rămâne în stadiul de celulă stem, fie poate deveni o celulă cu funcție specializată. Celulele stem au proprietatea uimitoare de a se dezvolta în alte tipuri de celule.

Celulele stem se reînnoiesc prin divizare, chiar și după ce au fost inactive o lungă perioadă de timp. Atunci când o celulă se divide, noile celule formate fie devin celule stem, fie devin celule specifice, cum ar fi o celulă sanguină sau o celulă musculară. În general, o celulă stem este cunoscută ca fiind o celulă nespecifică, primordială, deoarece poate deveni orice tip de celulă. În schimb, o celulă sanguină este o celulă diferențiată, deoarece reprezintă un tip specific de celulă cu rol și funcții în organism specifice, bine stabilite.

Se poate vorbi despre mai multe tipuri de celule și anume celule stem adulte, celule stem embrionare, celule stem mezenchimale și celule pluripotente induse. Pe cât de diferite sunt aceste tipuri de celule, pe atât de diferită este recoltarea lor.

De exemplu, celulele stem adulte pot fi recoltate din diferite tipuri de țesut, inclusiv creierul, măduva osoasă, vasele de sânge, mușchii scheletici, piele, dinți, intestin sau ficat. Celulele stem embrionare provin dintr-un embrion care are doar câteva zile. Lichidul amniotic conține celule stem, așa că multe femei optează pentru un test de amniocenteză prin care se verifică eventualele defecte genetice înainte de nașterea copilului. Chiar și lichidul amniotic poate trata anumite defecte congenitale.

Celulele stem pluripotente induse sunt celule care pot fi reprogramate pentru a acționa ca celule stem pentru utilizarea lor în medicina regenerativă, conform www.nhs.uk.

Ce presupune recoltarea de celule stem?

Celulele stem adulte se pot recolta din măduva osoasă și din sângele periferic, în timp ce celulele stem ombilicale pot fi recoltate din cordonul ombilical imediat după naștere și clamparea cordonului.

Recoltarea de celule stem din măduva osoasă

Recoltarea celulelor stem din măduva osoasă implică recoltarea a câtorva sute de mililitri de măduvă osoasă din spatele osului pelvian (creasta iliacă), folosind un ac special. Cantitatea exactă este determinată de concentrația celulelor stem din măduva osoasă. Pe parcursul recoltării, acul trebuie să fie introdus în diferite puncte ale osului. Celulele stem sunt apoi îndepărtate din măduva osoasă într-un laborator și pregătite pentru transplant.

Recoltarea măduvei osoase este o procedură complexă. Pacientului i se administrează o anestezie generală și, de obicei, va fi necesar să stea spitalizat până la două zile. În primele câteva săptămâni după această procedură, pacientul poate avea vânătăi sau dureri în zona unde a fost introdus acul. Unii oameni acuză în principal dureri de spate. Anestezicul administrat în timpul recoltării prezintă anumite riscuri, inclusiv riscul de infecții din cauza complexității procedurii chirurgicale. Din aceste motive, celulele stem sunt de multe ori recoltate din sângele periferic, conform www.ncbi.nlm.nih.gov.

Recoltarea celulelor stem din sângele periferic

Recoltarea celulelor stem din sângele periferic prezintă anumite avantaje. Procedura nu presupune anestezie și pacientul nu va trebui să stea spitalizat. Sângele periferic conține de obicei foarte puține celule stem, astfel că timp de patru sau cinci zile înainte de efectuarea procedurii, pacientului i se va injecta un medicament subcutanat o dată sau de două ori. Este vorba despre un factor de creștere cunoscut sub denumirea de FSCG, adică factor de stimulare a coloniilor de granulocite. Practic, acest medicament stimulează măduva osoasă să producă și să dirijeze mai multe celule stem în sânge, conform www.macmillan.org.uk.

După câteva zile, atunci când există deja suficiente celule stem în sânge, sângele este recoltat dintr-o venă a brațului, după care va fi transferat într-o centrifugă specială numit aparat de afereză. Cu ajutorul acestui echipament medical, celulele stem sunt separate de restul componentelor din sânge. Procedura poartă denumirea de afereză și durează aproximativ 2-3 ore, după care pacientului i se va injecta sângele astfel prelucrat. Procedura de înlăturare a celulelor stem din sânge se efectuează de obicei într-un cadru ambulatoriu.

Cu toate acestea, pentru a obține suficiente celule stem din sânge, procedura de recoltare trebuie adesea repetată o dată sau de două ori în zilele următoare procedurii inițiale. Pot apărea și o serie de efecte secundare, întrucât factorul de stimulare a coloniilor de granulocite poate provoca probleme temporare, cum ar fi dureri articulare, dureri de cap sau dureri osoase.

Recoltarea celulelor stem din cordonul ombilical

O altă sursă de celule stem este sângele din cordonul ombilical. Sângele ombilical poate fi recoltat la naștere pentru depozitarea într-o bancă privată sau cu acordul părinților poate fi donat anonim unei bănci publice de sânge ombilical. Pe baza cunoștințelor științifice actuale, este foarte puțin probabil ca nou-născutul să beneficieze de sângele său ombilical mai târziu în viață. Cele mai frecvente tipuri de cancer care afectează copiii și adolescenții, cum ar fi leucemia, nu pot fi tratate cu propriile celule stem, deoarece celulele stem recoltate la naștere conțin deja celulele canceroase, care ar fi transferate înapoi în organism.

Recoltarea celulelor stem la naștere este totuși o procedură recomandată, întrucât celulele stem ombilicale sunt mai pure și mai puternice. Este o procedură ușoară, rapidă, pe care o poate efectua moașa sau medicul care asistă la naștere. După clamparea cordonului, se va introduce un ac într-una din venele cordonului și se va recolta sângele, care va fi apoi prelucrat în cadrul laboratorului. Recoltarea sângelui ombilical este sigură și nedureroasă pentru mamă și pentru nou-născut, conform www.ncbi.nlm.nih.gov.

Ce implică recoltarea celulelor stem din sângele periferic pentru un transplant autolog?

Recoltarea celulelor stem din sângele periferic (sângele care circulă în vasele de sânge) pentru efectuarea unui transplant autolog înseamnă că propriile celule ale pacientului vor fi recoltate, depozitate și returnate în timpul procedurii de transplant.

După ce celulele stem sunt recoltate, pacientul va fi supus unei doze mari de chimioterapie pentru a distruge orice celulă canceroasă care a rămas în organism. Prin intermediul acestei chimioterapii, se va distruge majoritatea celulelor sanguine din măduva osoasă și din sânge. Recoltarea celulelor stem înainte de chimioterapie permit medicilor să administreze o doză de chimioterapie foarte puternică. La sfârșitul chimioterapiei, pacientul va primi un transplant autolog de celule stem. Asta înseamnă că medicii vor transfera pacientului celulele stem pe care le-au recoltat inițial. Odată întoarse în corp, celulele stem vor începe încet să crească, să se maturizeze și să înlocuiască celulele distruse.

La fel ca în cazul unei recoltări standard de celule stem, pacientului care are nevoie de un transplant autolog i se vor administra injecții cu factorul de stimulare a coloniilor de granulocite, întrucât există doar un număr mic de celule stem care circulă natural în sânge. Pentru a crește numărul de celule stem din sânge, sunt necesare aceste injecții cu factor de stimulare a coloniilor de granulocite în fiecare zi timp de aproximativ 4 – 5 până la 6 zile.

Vor fi necesare două sau chiar trei sesiuni de recoltare a celulelor stem. Fiecare sesiune va dura 4 până la 5 ore. Numărul exact de sesiuni necesare depinde de numărul de celule stem recoltate în fiecare sesiune. La final, celulele stem recoltate vor fi înghețate și depozitate în siguranță până în ziua de transplant, conform www.mskcc.org.

„Cercetările medical-științifice întreprinse în ultimele decenii au relevat un important și complex potențial terapeutic al celulelor stem. În acest sens, recoltarea de celule stem embrionare reprezintă o procedură recomandată și care ar trebui luată în considerare de toți părinții.” dr. Ghiță Andreea, medic specialist legist, expert certificat.

Este dureroasă procedura de recoltare a celulelor stem?

Cu excepția recoltării celulelor stem ombilicale care este o procedură simplă, rapidă, sigură și nedureroasă, se poate spune că fiecare metodă de recoltare a celulelor stem prezintă anumite riscuri și un anumit disconfort.

Recoltarea celulelor stem din măduva osoasă implică administrarea unui anestezic, spitalizare pe o perioadă de cel puțin două zile și risc de infecție. În primele câteva săptămâni de la recoltarea celulelor stem din măduva osoasă, unii pacienți au vânătăi și dureri în zona unde a fost introdus acul sau acuză dureri de spate.

Recoltarea celulelor stem din sângele periferic prezintă un nivel de disconfort, chiar dacă nu implică administrarea unui anestezic. Pentru că pacientului i se administrează injecții cu factor de creștere a coloniilor de granulocite, poate suferi de dureri de cap, dureri articulare sau dureri osoase. Printre reacțiile adverse ale injecțiilor cu factor de creștere se numără și dureri la nivelul brațelor, picioarelor și părții inferioare a spatelui, dar și dureri și simptome specifice gripei. În astfel de situații, medicul poate prescrie un acetaminofen, conform www.ncbi.nlm.nih.gov.

Pacienții care donează celule stem din sângele periferic și cei care au nevoie de recoltarea celulelor stem pentru un transplant autolog, trebuie să consume cât mai multe produse lactate și alimente bogate în calciu, cum ar fi iaurt grecesc, migdale, legume cu frunze închise la culoare și tofu, care ajută la creșterea nivelului de calciu în sânge.

Pe măsură ce celulele stem sunt recoltate, pacientul poate simți crampe musculare, amorțeală sau furnicături în jurul buzelor și degetelor. Acestea sunt semne că nivelul de calciu din sânge este scăzut. După finalizarea sesiunii de recoltare a celulelor stem din sângele periferic, întotdeauna trebuie să contactați urgent medicul dacă dezvoltați o temperatură de 38° C sau mai mare, dacă aveți simptome asemănătoare gripei, dacă simțiți durere sau observați roșeață în zona unde a fost introdus acul, dacă simțiți amorțeală sau furnicături la nivelul buzelor, mâinilor și picioarelor și dacă aveți dureri semnificative pe partea stângă a corpului, conform www.mskcc.org.

Ce se întâmplă după recoltarea celulelor stem?

Celulele stem recoltate din cordonul ombilical vor fi întotdeauna prelucrate în cadrul unui laborator fie că părinții aleg să le doneze, fie că optează pentru depozitarea în cadrul unei bănci private. Prelucrarea sângelului ombilical implică eliminarea plasmei și a celulelor roșii (eritrocite/hematii), înainte de conservare, deoarece celulele roșii nu supraviețuiesc înghețului și dezghețului (se produce hemoliză) și pot altera întregul eșantion de celule stem.

Celulele stem recoltate din măduva osoasă sau din sângele periferic vor necesită o prelucrare în cadrul laboratorului înainte de depozitare sau de transplant. Prelucrarea înseamnă procesul de afereză prin care se separă celulele stem de restul componentelor sangvine.

Pentru cei care optează pentru recoltarea de celule stem în scopul depozitării pe termen lung, după recoltare, este necesară prelucrarea și depozitarea imediată a celulelor stem în condiții de criogenie.

Pacienții care vor fi supuși unui transplant de celule stem provenit de la donatori sau unui transplat autolog, vor trece printr-un proces structurat pe mai multe etape. Înainte de efectuarea transplantului de celule stem, pacientul va avea nevoie de o serie de teste și examinări pentru ca medicii să se asigure că se află într-o stare bună de sănătate, în ciuda bolii de care suferă.

Testele necesare pot include o electrocardiogramă pentru a verifica ritmul inimii și activitatea electrică, o ecografie pentru a privi inima și vasele de sânge de aproape, o tomografie cu raze X și/sau tomografie computerizată (CT) pentru a verifica starea organelor, cum ar fi plămânii și ficatul și teste de sânge pentru a verifica nivelul celulelor sanguine și pentru a evalua cât de bine funcționează ficatul și rinichii. Pacienții care suferă de cancer pot avea nevoie de o biopsie.

Tratamentul cu doze mari de chimioterapie și uneori cu radioterapie va fi necesar înainte ca celulele stem să poată fi transplantate pentru a distruge celulele existente din măduva osoasă existente și pentru a face loc țesutului transplantat, pentru a distruge orice celule canceroase existente și pentru a opri funcționarea sistemului imunitar, pentru a se reduce astfel riscul respingerii transplantului.

Transplantul va fi efectuat la o zi sau două după terminarea tratamentului de chimioterapie. Celulele stem vor fi introduse treptat în corpul pacientului timp de aproximativ două ore. Transplantul de celule stem nu este dureros, iar pacientul va fi treaz pe tot parcursul procedurii, conform www.nhs.uk.

Recoltarea de celule stem este o metodă sigură pentru donatori, deoarece organismul donatorului va înlocui în doar câteva zile măduva osoasă donată sau celulele stem sanguine. Unii pacienți se simt obosiți în primele zile, dar foarte rar se întâmplă ca donatorii să experimenteze complicații grave după donarea celulelor stem, deși sunt posibile efecte secundare temporare minore. După efectuarea unui transplant de celule stem, majoritatea pacienților pot părăsi spitalul la o perioadă cuprinsă între 1-3 luni după transplant. Dacă apar infecții sau alte complicații, poate fi necesară o spitalizare mai îndelungată. Chiar și după externare, pacienții care au fost supuși unui transplant de celule stem sunt în pericol să dezvolte infecții timp de un an sau doi, deoarece poate dura ceva timp pentru ca sistemul imunitar să se refacă.

Resurse despre recoltarea celulelor stem

  1. ncbi.nlm.nih.gov
  2. macmillan.org.uk
  3. mskcc.org
  4. nhs.uk

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, vă rugăm să consultaţi medicul dumneavoastră sau să contactaţi pe dr. Ghiță Andreea, medic specialist legist, expert certificat.

Share on facebook
Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *