Ce analize sunt obligatorii înainte de naștere?

  • Autor:
Dr. Albu Gabriela

Dr. Albu Gabriela

Doctor medicină de familie, homeopat și specializat în ecografii. cmiberceni@gmail.com
Peste 8% din familiile din România doresc salvarea sângelui ombilical, așa că viitoarele mămici se întreabă ce analize sunt obligatorii înainte de naștere.

Sumar:

  1. De ce să salvezi sângele ombilical?
  2. Ce boli se tratează cu celulele stem din sângele ombilical?
  3. Ce analize sunt obligatorii înainte de naștere cu recoltare de celule stem?
  4. Cum se recoltează sângele ombilical la naștere?
  5. Cine poate folosi sângele ombilical al nou-născutului?

Sângele din cordonul ombilical al bebelușului este denumit pe scurt „sânge ombilical”. Sângele din cordonul ombilical conține aceleași celule stem puternice care ajută copilul să își dezvolte organele, sângele, țesuturile și sistemul imunitar cât timp se află în pântecul mamei. După naștere și chiar și după tăierea tardivă a cordonului ombilical, sângele rămas în cordonul ombilical poate fi recoltat și salvat sau „depozitat”.

De ce să salvezi sângele ombilical?

„Celulele stem sunt celule cu o extraordinară capacitate de a se transforma într-o mare diversitate de celule diferențiate (celule nervoase, hepatice etc.), putând astfel să reînnoiască și să refacă țesuturi afectate sau distruse. Sunt celule nespecializate care se pot înmulți prin diviziune celulară după o perioadă lungă de conservare și se pot transforma și cultiva în condiții controlate, astfel încât să formeze țesuturi.” doctor Gabriela Albu

Celulele stem din sângele ombilical au capacitatea unică de a ajuta la reconstruirea unui sistem imunitar sănătos afectat de boală. Sângele din cordonul ombilical a fost folosit în transplanturi timp de 30 de ani și poate fi utilizat în tratamentul a peste 80 de boli diferite. În ultimii ani, utilizarea sângelui din cordonul ombilical s-a extins dincolo de tratamentele prin transplant în studii clinice de cercetare privind afecțiuni precum autismul și leziuni ale creierului.

Trăim o perioadă culminantă în ceea ce privește beneficiile sângelului ombilical și este un moment ideal pentru a salva sângele din cordonul ombilical la naștere pentru o potențială utilizare în cadrul familiei. Află ce analize sunt obligatorii înainte de naștere și optează pentru salvarea celulelor stem ale nou-născutului!

Ce boli se tratează cu celulele stem din sângele ombilical?

Sângele ombilical care se poate recolta la naștere oferă acces la o resursă medicală neprețuită. Deoarece celulele din sângele ombilical nu au fost expuse la factorii potențial dăunători care au impact asupra celulelor stem recoltate mai târziu în viață, salvarea celulelor stem după nașterea bebelușului se poate dovedi a fi salvarea vieții unui membru din familie sau a altei persoane afectată de o așa-numită boală incurabilă.

Celulele stem recoltate din sângele ombilical pot fi utilizate în tratamentul a peste 80 de boli, inclusiv: cancer, tulburări de sânge, sindroame de deteriorare a măduvei osoase, tulburări metabolice, tulburări ale sistemului imunitar și multe altele. Până în prezent, peste 35.000 de pacienți de toate vârstele au primit transplanturi de celule stem din sângele recoltat din cordonul ombilical. De asemenea, se mai poate vorbi și despre utilizarea sângelui ombilical dincolo de medicina tradițională de transplant, caz în care tot este necesar să efectuați setul de analize obligatorii înainte de naștere.

În ultimii ani, cercetătorii au utilizat sângele din cordonul ombilical în studiile clinice din domeniul medicinei regenerative pentru afecțiuni neurologice și neurodegenerative precum autismul, paralizia cerebrală, Alzheimer, Parkinson sau pentru tratarea unor boli metabolice precum diabetul. Medicina regenerativă are speranța că celulele sângelui ombilical vor regenera sau vor ajuta la repararea daunelor provocate de o boală genetică sau de o rană prin stimularea mecanismelor de reparare proprii ale organismului.

Este un moment plin de speranță pentru mii de familii care se confruntă cu astfel de afecțiuni, pentru care în prezent nu există terapii sau tratamente eficiente.

Ce analize sunt obligatorii înainte de naștere cu recoltare de celule stem?

Înainte ca momentul nașterii să se apropie, medicul obstretician mai recomandă încă un set de analize obligatorii înainte de naștere.

Setul conține analizele uzuale hemoleucograma, coagulograma, glicemia, acid uric, uree, creatinina, VDRL, HIV, Anticorpi anti HVC şi antigen HBs în fiecare din cele trei trimestre de sarcină, examenul bacteriologic al secreţiei vaginale și urocultură.

Suplimentar, se recomandă dozarea anticorpilor Ig M şi IgG pentru infecţiile cu efect malformativ asupra fătului (TORCH – T – toxoplasmoza; O – alte infecții (Other infections- Coxackie, sifilis, varicelo-zosterian, HIV, parvovirus B19 si hepatita B); R –rubeola; C – citomegalovirus; H – herpes simplex virus-2).

Dacă gravida a optat pentru recoltarea celulelor stem, transplantologii recomandă și efectuarea următoarelor analize obligatorii înainte de naștere cu recoltare de sânge ombilical:

Grupa sanguină și RH-ul în cazul în care nu se cunosc sau în cazul în care femeia are RH negativ, iar partenerul RH pozitiv. În astfel de situații, se efectuează dozare de anticorpi la intervale de timp recomandate de specialist.

Spre sfârșitul trimestrului al doilea, medicul îți poate recomanda și un test de toleranță la glucoză pentru depistarea diabetului gestațional, mai ales dacă glicemia din timpul sarcinii a fost mare. Acest test se efectuează dimineața pe stomacul gol și nu presupune nicio pregătire specială. Îți va fi recoltat sânge la prima oră a dimineții, după care vei bea un lichid cu glucoză. După o oră, ți se va preleva sânge. Vei mai bea încă o cantitate de lichid cu glucoză după care ți se va mai lua sânge.

Analiza  AgHBs (virusul hepatitei B) și Ac antiHCV (virusul hepatitei C). Virusul hepatitei B se poate transmite parenteral, prin sânge sau derivate din sânge infectat, prin contact intim, dar și pe cale verticalăă de la mamă la făt, ce duce în cele mai multe cazuri la o hepatită cronică cu VHB la copil. Infecția se produce în timpul travaliului prin contactul bebelușului cu sângele mamei și se pare că nașterea prin cezariană nu elimină riscul infectării nou-născutului. Fătul poate fi infectat pe parcursul sarcinii pe cale transplacentară. Perioada de incubație a bolii este în medie de 75 de zile, dar poate varia între 30 – 180 zile. Virusul hepatitei C este transmis prin contactul cu sânge sau produse de sânge infectat. În anumite cazuri, dacă mama este însărcinată și are hepatită C, este posibil să o transmită și bebelușului. Perioada de incubație a virusului hepatic C variază între 45 – 160 zile.  În cazul unei infecții cronice cu virus hepatitic B (sau C), cu nivele nedectabile ale viremiei și fără manifestări active de boală, șansele contaminării sunt mici, însă nu se pot exclude 100%. În cazul unei eventuale utilizări, medicul transplantolog trebuie informat cu privire la existența infecției materne în perioada de graviditate și va decide dacă se va putea utiliza grefa în aceste condiții.

Testul TORCH – Specialiștii recomandă efectuarea testului TORCH. El este important mai ales în cazul în care mama a fost infectată cu unul din virușii respectivi în timpul sarcinii.

Infecția cu rubeolă este periculoasă și pentru mamă și pentru făt, mai ales dacă este contactată în primele 16 săptămâni de sarcină. Infecția cu rubeolă poate provoca un avort spontan, naștere prematură, nașterea unui făt mort sau a unui bebeluș cu defecte congenitale precum surditate, malformații cardiace, leziuni pe creier sau cataractă. Rubeola traversează placenta și ajunge la făt, motiv pentru care medicii se feresc să preleveze celulele stem, mai ales dacă gravida a contactat virusul în timpul sarcinii. Dacă mama a avut virusul înainte de sarcină, recoltarea nu este o problemă. 

Testarea pentru Herpesvirus 2 face parte din lista de analize obligatorii înainte de naștere cu recoltare de celule stem. Existența acestui virus în sarcină este periculoasă pentru bebeluș, însă trebuie să știți că statisticile vorbesc de un număr destul de mare de femei purtătoare. Este vorba de una din patru femei infectate, însă sunt rare cazurile în care ele transmit fătului virusul. Specialiștii nu refuză recoltarea celulelor stem în cazul în care mama a contactat înainte de sarcină acest virus.

Toxoplasmoza este o infecție cauzată de un parazit numit toxoplasma gondii care se găsește în alimentele crude, la pisicile care se hrănesc cu carne crudă și care își ingeră fecalele. Testarea pentru acest virus este necesară, mai ales pentru gravidele care nu știu să se fi confruntat cu o astfel de infecție. În cazul în care ai pisică, nu ar trebui să cureți litiera pisicii în timpul sarcinii.  Dacă nu ai fost infectată cu toxoplasmoză, medicul îți va recomanda efectuarea din două în două luni a testului. De asemenea, în cazul în care gravida a contactat toxoplasmoza în timpul sarcinii, specialiștii nu recomandă recoltarea de celule stem.

Testul HIV

Dacă în urma analizelor, s-a constatat prezența virusului HIV, proba de celule stem este descalificată automat, ca urmare a prevederilor legislative europene.

Testul Sifilis

În cazul infecției cu Sifilis, specialiștii nu recomandă prelevarea de celulele stem. Șansele ca sângele placentar să fie contaminat sunt mari, de aceea transplantologii evită să preleveze celulele stem de la o pacientă infectată. Nici prevederile legale nu permit medicilor să preleveze celule stem de la o mamă infectată cu sifilis.

Citește mai multe despre despre ce analize sunt obligatorii înainte de naștere pe analizesarcină.ro.

Cum se recoltează sângele ombilical la naștere?

Procedura de recoltare a sângelui din cordonul ombilical este sigură, nedureroasă și nu va interfera cu planul nașterii sau cu primirea pe lume a nou-născutului. După ce micuțul vine pe lume, cordonul ombilical se taie. Folosind setul de recoltare pe care l-ați primit din partea băncii de celule stem cu care colaborați, medicul va introduce un ac în cordonul ombilical și va lăsa sângele rămas în cordon să se scurgă în punga de recoltare. Când procedura s-a finalizat, un curier al băncii de celule stem va fi contactat și va ridica setul de recoltare pentru a-l transporta în laboratorul de prelucrare al băncii de celule stem cu care ați semnat un contract. Din momentul în care eșantionul de sânge ombilical ajunge în laboratorul băncii de celule stem, un specialist va începe imediat să prelucreze sângele ombilical pentru a obține cel mai mare volum de celule stem de foarte bună calitate.

(P) – Dacă doriți să recoltați celule stem la naștere, vă recomandăm Biogenis.

Dacă în timpul sarcinii, multe femei se întreabă ce analize sunt obligatorii înainte de naștere, cu câteva zile înainte de naștere deja se gândesc la ce anume trebuie să se aștepte mai ales dacă au optat pentru recoltare de celule stem. Indiferent dacă veți naște prin cezariană sau natural, procedura de recoltare a sângelui din cordonul ombilical este aceeași, fiind nedureroasă și neinvazivă pentru mamă și bebeluș.

Este posibilă recoltarea sângelui ombilical chiar dacă preferați clamparea tardivă a cordonului ombilical. Mămicile mai pot opta pe lângă recoltarea sângelui ombilical și pentru salvarea unui părți din țesutul ombilical. În acest caz, după ce sângele a fost extras din cordonul ombilical, medicul va tăia cel mai mare segment posibil al țesutului ombilical, îl va curăța cu atenție și îl va pune în setul special de recoltare.

În timp ce mama își ține pentru prima dată bebelușul în brațe, medicii vor începe deja să prelucreze sângele recoltat din cordonul ombilical. La fel ca bebelușii, fiecare cordon ombilical este unic. De aceea, este necesară o abordare unică, validată și personalizată pentru a procesa sângele din cordonul ombilical al bebelușului și țesutul ombilical, scopul final fiind de a capta cel mai mare randament de celule stem pure pentru a fi conservate pentru utilizare ulterioară.

Fiecare eșantion de sânge ombilical trece printr-un proces de separare celulară cunoscut sub numele de îndepărtarea celulelor roșii din sânge. Celulele se centrifughează într-o centrifugă pentru a reduce celulele roșii și plasmă nedorită, precum și componentele nefolositoare și dăunătoare din recolta dorită de celule stem pure. După ce sângele ombilical a fost prelucrat, celulele stem vor fi depozitate pe termen lung prin crioconservare.

Cine poate folosi sângele ombilical al nou-născutului?

„Grefele de sânge ombilical pot fi utilizate în transplanturi autologe sau alogenice. Transplantul autolog presupune utilizarea propriei grefe de sânge ombilical, în timp ce transplantul alogenic înseamnă folosirea unei grefe provenite de la un donator compatibil. În familie, frații care au aceiași părinți au șanse de 25% pentru compatibilitate perfectă și de 50% pentru o compatibilitate parțială. Părinții au o compatibilitate parțială cu copiii lor.” doctor Gabriela Albu

Există deseori confuzii cu privire la cine poate folosi celulele stem din sângele ombilical – copilul de la care au fost recoltate sau un frate? Ambii pot folosi sângele ombilical, însă depinde foarte mult de afecțiunea care necesită tratament. De exemplu, copilul poate să își folosească propriul sânge ombilical pentru tratamentul anumitor boli nongenetice și cancere, cum ar fi neuroblastomul, retinoblastomul sau tumoarea Ewing. Studiile recente arată că autismul și paralizia cerebrală pot fi tratate dacă persoana în cauză are acces la propriul sânge ombilical.

Un frate care are nevoie de un donator de celule stem poate să folosească sângele recoltat din cordonul ombilical al nou-născutului. Tratamentele care utilizează sângele din cordonul ombilical de la un membru al familiei sunt aproximativ de două ori mai eficiente decât cele de la un donator străin.

Pentru mai multe detalii despre subiect, vă rugăm să consultaţi medicul dumneavoastră sau să contactaţi pe doctor Gabriela Albu.

Share on facebook
Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *