Bănci de celule stem din România

  • Autor:
Dr. Ghiță Andreea

Dr. Ghiță Andreea

Medic Specialist legist, expert certificat. 0733 020 775 / medlegist@gmail.com
Sunt numeroase bănci celule stem în România, precum și centre specializate de donare celule stem.

Sumar:

  1. Ce sunt celulele stem și care sunt beneficiile lor terapeutice?
  2. Depozitarea de celule stem la naștere – indicată sau nu?
  3. Ce presupune depozitarea celulelor stem la naștere?
  4. Ce trebuie să știți despre depozitarea celulelor stem la o bancă privată?
  5. Cum alegi cea mai bună bancă de celule stem?

Celulele stem sunt un subiect de mare interes atât pentru persoanele care suferă de boli care pot fi tratate cu ajutorul unui transplant de celule stem, cât și pentru femeile însărcinate care au posibilitatea de a dona celulele stem recoltate la naștere sau de a le depozita contracost pentru viitorul propriei familii.

Înainte de a vedea care sunt criteriile după care trebuie să alegi dintre actualele bănci celule stem din România, haideți să vedem ce anume sunt celulele stem, care sunt beneficiile lor și cum se utilizează.

„Având în vedere faptul că un transplant cu celule stem recoltate la naștere poate salva în viitor viața copilului (sau a altui membru din familie), alegerea băncii de celule stem trebuie să se realizeze după o cercetare minuțioasă prealabilă în scopul descoperirii unei opțiuni profesioniste care să ofere anumite beneficii și garanții.” dr. Ghiță Andreea , medic specialist legist, expert certificat.

Ce sunt celulele stem și care sunt beneficiile lor terapeutice?

Celulele stem sunt celulele biologice care se găsesc în organism. Acestea sunt privite ca un sistem de reparare, refacere și întreținere a altor celule ale corpului, ale sângelui și sistemului imunitar prin înmulțirea, diferențierea și transformarea lor în celule cu funcții specializate (de sânge, de oase, de țesuturi și celule de organe), atunci când sunt necesare. Femeile însărcinate au șansa unică de a salva celulele stem care se găsesc în cordonul ombilical, precum și țesut din cordonul ombilical.  Aceste celule ombilicale sunt foarte puternice și își găsesc calea în organism către celulele și țesuturile rănite pe care încep să le înlocuiască.

Un transplant de celule stem din sângele recoltat din cordonul ombilical poate fi cea mai sigură modalitate de tratament pentru a înlocui celulele bolnave cu celule noi sănătoase și pentru a reconstrui sângele și sistemul imunitar al unui pacient. Mai recent, celulele stem din sângele ombilical s-au dovedit a fi capabile să formeze alte țesuturi în organism, cum ar fi celulele nervoase și osoase.

Pe lângă transplantul de celule stem, acestea mai sunt folosite în studiile pe care le desfășoară medicina regenerativă. Încă de acum 30 de ani, în medicina regenerativă a existat un interes științific și clinic considerabil pentru potențialul celulelor stem din sângele din cordonul ombilical. În activitatea de laborator, celulele sanguine din cordonul ombilical s-au dovedit a fi capabile să se dezvolte într-o gamă largă de tipuri de celule cum ar fi celule nervoase, osoase, celule de piele, celule de inimă, precum și celule hepatice. Această muncă amplă de cercetare s-a tradus deja în tratamentul clinic precoce al bolii cardiace ischemice și al unor afecțiuni neurologice. Viitorul medicinei regenerative are multe promisiuni, iar sângele din cordonul ombilical joacă un rol major în această avansare în capacitatea noastră de a trata bolile umane.

Depozitarea de celule stem la naștere – indicată sau nu?

Multe bănci de celule stem din România recomandă viitoarelor mămici să depoziteze la naștere celulele stem care se găsesc în sângele ombilical. Terapia cu celule stem este foarte promițătoare în ceea ce privește tratarea și vindecarea mai multor boli. Pentru cei care suferă deja de o boală pe care celulele stem o pot trata, depozitarea celulelor stem poate avea o importanță și o relevanță personală. Pentru alții, este foarte posibil ca la un moment dat în viitor, bebelușul de la care se recoltează sângele ombilical sau un alt membru al familiei să aibă nevoie de un tratament cu celule stem.

Cele mai multe bănci de celule stem din România invocă și alte motive pentru depozitarea celulelor stem. Întâi de toate, celulele stem reprezintă o șansă unică. Depozitarea celulelor stem ale bebelușului la naștere este o ocazie unică în viață pentru a intra în posesia unei resurse valoroase care ar putea fi utilizată în tratamentul bolilor sau afecțiunilor grave. În trecut, principala sursă de celule stem provenea din măduva osoasă. Astăzi însă, prin cercetări intensive, s-a constatat că sângele și țesutul din cordonul ombilical reprezintă o sursă bogată de celule stem. Primul transplant de celule stem care a reușit să utilizeze celule stem din sângele ombilical a avut loc în 1988. Pacientul a fost un băiețel care suferea de o tulburare gravă de sânge numită Anemia lui Fanconi, iar sângele din cordonul ombilical a fost obținut de la sora sa nou-născută.

Cele mai multe bănci celule stem din România susțin că potențialul celulelor stem pentru a înlocui celulele și țesuturile deteriorate este unul imens. Există peste 80 de boli pentru care transplanturile de celule stem recoltate din sângele ombilical sunt considerate o opțiune standard de tratament. Mai mult decât atât, de-a lungul anilor, transplantul de celule stem a devenit o procedură tot mai frecventă, iar numărul de transplanturi care se desfășoară an de an arată o creștere continuă. La nivel mondial, peste 50.000 de transplanturi de celule stem hematopoietice au loc pe an. Dintre acestea, 4.000 sunt transplanturi de celule stem recoltate din sângele ombilical. Peste 35.000 de transplanturi de celule stem recoltate din sânge ombilical au avut loc în întreaga lume și au fost utilizate în tratamentul:

  • Tulburărilor sistemului imunitar: boala granulomatoasă cronică, tulburări histiocitare, imunodeficiență severă combinată, sindromul Wiskott-Aldrich.
  • Tulburărilor de sânge: anemia aplastică, talasemie, anemia Diamond-Blackfan, anemia lui Fanconi, anemia celulelor în seceră.
  • Tulburărilor neurologice: leziuni cerebrale, paralizie cerebrală, encefalopatia ischemică hipoxică, encefalita cu anticorpi anti NMDAR.
  • Cancer: leucemie acută, leucemia cronică, tumorile solide cu risc crescut, limfomul Hodgkin și non-Hodgkin, sindroamele mielodisplazice.
  • Dizabilități metabolice: boala Krabbe, sindromul Hurler, leucodistrofie metacromatică, sindromul Sanfilippo, sindromul Hunter.

Ce presupune depozitarea celulelor stem la naștere?

Multe bănci celule stem din România încurajează mămicile să depoziteze celulele stem la naștere. Dar ce înseamnă depozitarea celulelor stem ombilicale? Depozitarea de celule stem ombilicale începe cu recoltarea sângelului din cordonul ombilical la naștere. Atunci când un copil vine pe lume, chiar dacă clamparea cordonului ombilical este întârziată, în cordon mai rămâne sânge bogat în celule stem. Deși celulele stem din sângele ombilical cele mai multe nu sunt embrionare, acestea sunt mult mai pure decât celulele stem ale adulților, deoarece sunt mai mici și nu au fost expuse la boli sau factori de mediu.

Celulele stem din sângele ombilical pot fi recoltate fără niciun risc pentru mamă și pentru nou-născut. Sângele din cordonul ombilical este folosit în spitalele din întreaga lume. Există studii clinice care utilizează sângele din cordonul ombilical atât pentru transplanturi de celule stem, cât și pentru terapiile emergente în medicina regenerativă.

Cele mai multe bănci de celule stem din România oferă pachete complete de servicii care includ setul de recoltare a sângelui ombilical, transportul eșantionului de sânge de la spitalul unde a avut loc nașterea până în laborator, prelucrarea sângelui ombilical și depozitarea în condiții de criogenie. De asemenea, atunci când va fi necesar, banca de celule stem va elibera celulele stem și le va trimite către unitatea spitalicească indicată.

Acum că știți cât de importante sunt celulele stem atât pentru tratamente, cât și pentru activitatea de cercetare, depinde de fiecare familie cum dorește să utilizeze această resursă prețioasă. Femeile însărcinate au la dispoziție posibilitatea de a depozita celulele stem pentru uz personal la o bancă de celule stem privată sau de a le dona. Cele mai multe bănci de celule stem din România au aproximativ aceleași tarife, în timp ce donarea de celule stem este gratuită. Totuși, nu toate mămicile pot dona și de foarte multe ori se păstrează doar donațiile care cuprind un număr corespunzător de celule stem.

Ce trebuie să știți despre depozitarea celulelor stem la o bancă privată?

Înainte de a decide să depozitați celulele stem și să apelați la serviciile oferite de băncile de celule stem din România, trebuie să știți că tarifele de recoltare și depozitare de celule stem sunt destul de ridicate. Pentru unele boli, pot fi disponibile și alte tratamente eficiente care sunt mai puțin costisitoare. Probabilitatea ca bebelușul de la care s-a recoltat celulele stem să își folosească propriile celule este extrem de scăzută. 

Transplantul de celule stem care utilizează sângele recoltat din cordonul ombilical al unei persoane (numit transplant autolog) nu poate fi utilizat pentru tulburări genetice cum ar fi talasemia, deoarece mutațiile genetice care cauzează aceste tulburări sunt prezente în sângele din cordonul ombilical al bebelușului. Alte afecțiuni care sunt tratate cu transplant de celule stem, cum ar fi leucemia, pot fi deja prezente în sângele ombilical al bebelușului.

Din cauza acestor limitări și a apariției mai puțin frecvente a bolilor tratabile cu transplant de celule stem, există un număr mic de transplanturi de tip autolog în toată lumea. În contrast, peste 60 000 de transplanturi au fost realizate în întreaga lume cu celule stem ombilicale primite prin donație. Pe scurt, unii specialiști nu recomandă femeilor însărcinate să apeleze la serviciile oferite de băncile de celule stem din România deoarece beneficiile acestei „asigurări biologice” nu justifică costurile.

Există situații când băncile de celule stem din România sunt recomandate. De exemplu, unii părinți aleg să depoziteze celulele stem la naștere dacă nu se cunoaște cu precizie istoricul medical – dacă un părinte a fost adoptat sau copilul a fost conceput cu un donator de spermă sau ovule. Mai sunt recomandate băncile de celule stem din România dacă un copil are un frate care suferă de o afecțiune genetică sau malignă tratabilă cu un transplant de celule stem ombilicale. Aceste afecțiuni includ: leucemie, deficiențe imune, cum ar fi deficiența imună combinată severă, limfomul (Hodgkin și non-Hodgkin), anemie aplastică, anemia celulelor în seceră, boala lui Krabbe, talasemie și alte boli rare. Chiar și așa, un frate sau o soră are doar 25% șanse să fie o compatibilitate genetică perfectă. În multe cazuri, un frate poate solicita un transplant de măduvă osoasă sau de sânge ombilical de la un donator neînrudit.

Cum alegi cea mai bună bancă de celule stem?

Iată o serie de întrebări la care este bine să găseşti răspunsul înainte de a alege dintre băncile de celule stem din România:

  • Ce experienţă relevantă are banca în domeniu?
  • Banca procesează proba de sânge placentar şi separă celulele stem de restul masei celulare?
  • În cât timp ajunge proba la laborator şi cât de repede este prelucrată?
  • Rezultatul procesării este comunicat imediat? (între 24 – 36 h în medie de la recoltare?)  
  • Proba poate fi monitorizată electronic până la prelucrare?
  • Companiile care transportă sunt autorizate?  
  • Proba va avea un Cod Unic de urmărire şi identificare?
  • Proba poate fi eliberată imediat şi transportată rapid oriunde în lume pentru transplant?
  • În cât timp? Există costuri suplimentare?  
  • Dacă banca dă faliment sau intră în insolvenţă, ce asigurări oferă?  
  • Banca respectă legislaţia UE în vigoare cu privire la celulele stem?

Dacă un transplant de celule stem se va dovedi necesar pe viitor, este bine să fiţi informaţi dacă banca de celule stem aleasă poate fi profesionistă, promptă şi pregătită pentru salvarea unei vieţi.

Pentru mai multe detalii despre acest subiect, vă rugăm să consultaţi medicul dumneavoastră sau să contactaţi pe dr. Ghiță Andreea, medic specialist legist, expert certificat.

Share on facebook
Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *